Devenită deja o tradiţie, sărbătoarea de Halloween s-a desfăşurat la Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică pentru Persoane Adulte cu Handicap Urlaţi, în data de 26 octombrie 2017 şi a reunit beneficiari din 4 unităţi de protecţie pentru persoane adulte cu handicap aflate în structura Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecția Copilului Prahova: CITOPAH Urlati, CIAPAH Urlati, CIAPAH Puchenii Mari si CRRNPAH Nedelea.
Evenimentul a constat în activităţi artistice, dansuri terapeutice, pantomimă, expoziţie de dovleci decoraţi specific temei de Halloween şi parada costumelor.
Au fost premiate cele mai frumoase creații atât privind realizarea costumelor cât și decorarea dovlecilor, astfel:
- Pentru costume: Premiul Special – CRRNPAH Urlati, Locul I - CIAPAH Urlati, Locul II - CRRNPAH Nedelea, Locul III - CITOPAH Urlati.
- Pentru decorarea dovlecilor: Locul I - CRRNPAH Urlati, Locul II - CIAPAH Urlati, Locul III - CRRNPAH Nedelea.
De asemenea, în data de 31 octombrie 2017, la Centrul de Plasament Filipeștii de Târg a fost organizat " HALLOWEEN-UL COPIILOR" și a reunit beneficiari din 9 centre rezidențiale pentru copii aflate în subordinea DGASPC.
Programul a inclus desfășurarea de activități specifice acestei sărbători în cadrul mai multor ateliere organizate sub îndrumarea personalului.
De asemenea s-au desfășurat concursurile "Cel mai simpatic dovleac", "Cel mai fistichiu costum" și "Cel mai tra la la moment", iar câștigătorii au fost:
- Pentru “Cel mai simpatic dovleac” : Locul I: C.S.C. Sfânta Maria Vălenii de Munte, Locul II: C.P. Plopeni, Locul III: C.S.C. Sinaia.
- Pentru “Cel mai fistichiu costum”: Locul I: C.S.C. Rază de Soare Băicoi, Locul II: C.S.C. Sinaia, Locul III: C.S.C. Sfânta Filofteia Câmpina.
- Pentru “ Cel mai tra la la moment”: Locul I: C.P. Filipeștii de Târg, Locul II: C.S.C. Sfânta Filofteia Câmpina, Locul III: C.S.C. Sfânta Maria Vălenii de Munte.
Ambele evenimente s-au derulat într-o atmosferă de bună dispoziţie şi relaxare și toți beneficiarii au primit cadouri și diplome de participare.

