Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Prahova a organizat în data de 15 iunie 2017, la Sala Europa a Consiliului Județean Prahova, Festivalul Național – Concurs de Teatru “D-ale lui Caragiale”, ediția a II-a.
Prin organizarea acestui eveniment am dorit să oferim o ocazie beneficiarilor de toate vârstele din unitățile de asistență socială, de a se reuni într-un cadru prietenos și de bună dispoziție. La Festival au participat aproximativ 150 de copii, tineri și persoane adulte din unitățile de asistență sociale aflate în subordinea Direcțiilor Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Prahova, Argeș, București, Bacău, Călărași, Constanța, Harghita, Neamț, și au prezentat momente de teatru din opera marelui dramaturg Ion Luca Caragiale precum și a altori autori renumiți.
Toți participanții la Festival au primit cadouri si diplome iar câștigătorii celor două trofee au fost: trupa de copii din cadrul Complexului de Servicii Comunitare “Rază de Soare” Băicoi și trupa de adulți ce au reprezentat Centrul de Integrare prin Terapie Ocupațională pentru Persoane Adulte cu Handicap Urlați.
De asemenea, juriul a oferit și un premiu special trupei Centrului de Recuperare și Reabilitare a Persoanelor cu Handicap “Păstrăveni”, județul Neamț.
Parteneri în organizarea acestui eveniment au fost: Consiliul Județean Prahova, S.C. Nobel Star Trading S.R.L., S.C.Tymbark Maspex S.R.L., S.C. Lido Gîrbea S.R.L., Alka Group, angajații SC Petrotel – Lukoil SA, Asociația AJUST, Asociația Misiunea Creștină Armata Salvării din România, S.C. Dan Sepsi S.R.L., cărora le mulțumim pentru susținere și implicare.

