Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Prahova a organizat în data de 09.06.2016, la sediul instituției, activitatea de voluntariat ”Dă o șansă vieții”, pentru a marca Ziua Mondială a donatorului de sânge.
Acest eveniment reprezintă o continuare a tradiției deja existente ca urmare a parteneriatului încheiat cu Centrul de Transfuzie Sanguină Ploiești în scopul încurajării speranței la viață prin donarea de sânge pentru persoanele aflate în nevoie.
În cadrul acestei acțiuni au participat 60 de salariați ai instituției noastre, atât din aparatul propriu cât și din unitățile de tip rezidențial pentru copii și pentru adulți aflate în subordinea D.G.A.S.P.C. Prahova.

